Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitecţilor Pytheos şi Satyos şi a sculptorului Scopas. Mausoleul poartă numele guvernatorului local Mausolus, care a fost guvernatorul (satrapul sau regele) provinciei
|  |
elenistice Caria (377-353 î.C.) pentru care fusese destinat, ca mormânt-templu.
Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigatia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. In anul 556 î.C., regele Persiei Cyrus II a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se intindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre si la sud pana la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aiba un guvern centralizat, din cauza situatiei mijloacelor de transport si de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor guvernatori regionali, numiţi satrapi. Incepând din anul 377 i.C., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul Hekatominos, contribuise la inflorirea economica a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit să lase moştenire orasului un monument nepieritor, in amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au fost funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii Satyros si Phytheos şi pe sculptorul Scopas, toţi trei din Grecia. Ei s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobisnuit, pe atât de impunator: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte inalta. Mausol nu a putut însă să vadă încheiat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.C. Văduva sa, Artemisa, care ii era si soră, a continuat lucrarile incepute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, cvadriga ce urma să incoroneze monumentul nu era condusa de un singur conducător (Mausol), ci de un cuplu princiar (Mausol şi Artemisa). Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a-şi vedea opera terminata. A murit la doi ani după soţul si fratele ei. Arhitectii au continuat constructia până la sfarsit (335 î.C.), realizând un monument şi pentru propria lor glorie, care a fost mai tarziu declarat ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu inalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime şi 33 m lăţime, se gasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m şi înalt de 22 m. Pe acesta se înălta templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională). Imediat deasupra acoperisului se mai inalta o piramida cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era asezata cvadrigă. Cu o inaltime totala de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichităţii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orasul Halicarnas in 334 i.C., au cruţat monumentul si l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.C., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciatilor Ioaniţi (în sec. XVI).
Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a oraşului Bodrum (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind vizitabile de către public.
Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigatia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. In anul 556 î.C., regele Persiei Cyrus II a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se intindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre si la sud pana la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aiba un guvern centralizat, din cauza situatiei mijloacelor de transport si de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor guvernatori regionali, numiţi satrapi. Incepând din anul 377 i.C., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul Hekatominos, contribuise la inflorirea economica a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit să lase moştenire orasului un monument nepieritor, in amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au fost funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii Satyros si Phytheos şi pe sculptorul Scopas, toţi trei din Grecia. Ei s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobisnuit, pe atât de impunator: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte inalta. Mausol nu a putut însă să vadă încheiat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.C. Văduva sa, Artemisa, care ii era si soră, a continuat lucrarile incepute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, cvadriga ce urma să incoroneze monumentul nu era condusa de un singur conducător (Mausol), ci de un cuplu princiar (Mausol şi Artemisa). Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a-şi vedea opera terminata. A murit la doi ani după soţul si fratele ei. Arhitectii au continuat constructia până la sfarsit (335 î.C.), realizând un monument şi pentru propria lor glorie, care a fost mai tarziu declarat ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu inalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime şi 33 m lăţime, se gasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m şi înalt de 22 m. Pe acesta se înălta templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională). Imediat deasupra acoperisului se mai inalta o piramida cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era asezata cvadrigă. Cu o inaltime totala de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichităţii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orasul Halicarnas in 334 i.C., au cruţat monumentul si l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.C., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciatilor Ioaniţi (în sec. XVI).
Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a oraşului Bodrum (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind vizitabile de către public.
